Modelele realizate cu ajutorul imaginilor obținute de la drone sunt caracterizate de un nivel al detaliilor mult mai ridicat decât măsurătorile realizate prin metode clasice de măsurare, de exemplu cu un receptor GNSS sau o stație totală. Un alt avantaj este timpul necesar pentru efectuarea unei măsurători. În materialul prezentat, zborul deasupra întregii cariere a durat aproximativ nouă minute. Imaginați-vă cât de mult timp ar dura să "mergeți" pe fiecare nivel al carierei pentru a cartografia modelul terenului cât mai precis posibil. Siguranța este un alt factor determinand care face ca topografia fotogrammetrică să funcționeze mai bine în cazul efectuării unor astfel de măsurători. Nu va fi necesar ca topograful să escaladeze pereții abrupți pentru a efectua măsurătorile dorite.
În cele menționate anterior am scos în evidență avantajul adus în privința detaliilor modelului. Din păcate, pentru unii, volumul mai mare de date reprezintă o problemă. Prin urmare, Pix4Dsurvey are opțiunea de a realiza o rețea TIN a modelului, folosind punctele în care modelul își schimbă forma (rețea inteligentă).