Sistem automat Topcon 3D GPS pentru Greder
Sistemul Topcon 3D GPS pentru controlul utilajelor de construcţii este un sistem care are în componenţă un panou de control în care este memorat proiectul digital al zonei de lucru şi pe care este afişată permanent poziţia utilajului prin intermediul a 3 coordonate.
Broşură
Sistemul Topcon 3D GPS pentru controlul utilajelor de construcţii este un sistem care are în componenţă un panou de control în care este memorat proiectul digital al zonei de lucru şi pe care este afişată permanent poziţia utilajului prin intermediul a 3 coordonate. Poziţia maşinii cât şi cea a elementului controlat este determinată pe baza măsurătorilor satelitare – folosind sateliţii GPS sau, adiţional, sateliţii GLONASS. Datele de la receptorul GPS sunt transmise panoului de control unde sunt comparate cu datele din proiectul digital. Prin intermediul valvelor hidraulice se reglează automat poziţia lamei la cea din proiect.
Navigarea 3D GPS este o soluţie care automatizează multe din funcţiile grederului, mărindu-i eficienţa prin reducerea numărului de treceri. Utilajul poate lucra orice suprafaţă complexă fără măsurători intermediare şi fără să fie nevoie de prezenţa echipei de topografi.

Principalele avantaje ale sistemului Topcon 3D GPS
- Rapiditate, performanţe îmbunătăţite – utilajul poate opera suprafeţe mai mari într-un timp mai scurt, devine mai eficient
- Utilizarea stabilă a sistemului chiar şi în condiţii de teren greu – sistemele Topcon 3D pentru controlul utilajelor agricole au fost dezvoltate pe baza experienţei acumulate în mulţi ani în parteneriat cu utilizatorii de sisteme Topcon din toată lumea. Componentele sistemelor sunt fabricate în USA şi Japonia.
- Sistemul este uşor de utilizat – administrarea muncii se face prin intermediul unei interfeţe intuitive (care rulează sistemul Windows), iar modificarea funcţiilor se face folosind ecranul tactil
- Posibilitatea de a lucra direct pe proiectul digital
- Elimină necesitatea măsurătorilor intermediare
- Posibilitatea de a lucra suprafeţe de diferite forme
- Control precis al etapelor de lucru şi al materialelor utilizate fără a părăsi cabina utilajului
- Diminuarea costurilor materialelor ca urmare a alinierii perfecte a suprafeţei de lucru
- Controlul automat, precis al lamei (înălţime şi înclinaţie) – sistemul controlează automat instalaţia hidraulică a utilajului pentru a modifica poziţia lamei, iar operatorul se concentrează numai pe direcţia maşinii
- Posibilitatea de transfer a sistemului pe alt utilaj de către un service autorizat
- Reducerea riscului de erori umane
- Chiar şi operatorii mai puţin experimentaţi pot realiza lucrări dificile sau pot lucra mai rapid
- Capacitatea de a accelera semnificativ activitatea, având posibilitatea de a lucra noaptea sau în condiţii de vizibilitate redusă (utilajul poate lucra în orice moment)
Elementele sistemului
Sistemul de control 3D GPS este compus din 3 categorii de componente: baza de referinţă (baza GPS staţionară), roverul pentru calibrarea punctelor din proiectul digital (DTM – Modelarea Digitală a Terenului) şi componentele instalate pe utilaj:
- antenă GPS
- senzor de înclinaţie al utilajului
- panou de comandă 3D (calculatorul), montat în cabina utilajului
- comutator automat / manual (pentru trecerea uşoară între modurile de lucru)
- antenă radio (pentru recepţionarea semnalului de la baza GPS)
- receptor GPS
- senzor de înclinaţie al lamei
- senzor de rotaţie
- bloc de valve hidraulice

Baza de referinţă a sistemului este formată dintr-un receptor GPS + GLONASS, controler şi modem radio UHF pentru comunicarea dintre receptor şi utilaj.
Caracteristici
Sistemul Topcon 3D GPS este unul dintre cele mai populare sisteme de control pentru gredere, furnizând o finisare de mare precizie (±1 până la 3 cm) de la prima trecere. Controlul grederului cu sistemul 3D GPS este un mod de lucru similar cu utilizarea sistemelor 3D GPS normale. Baza GPS şi receptorul GPS instalat pe utilaj funcţionează ca un sistem RTK (Real Time Kinematic), determinând în timp real poziţia elementului controlat (lama) şi exprimând această poziţie în 3 coordonate (x, y şi z).

Indiferent de locaţia curentă a utilajului faţă de proiect, acesta primeşte informaţii precise depre poziţia lui şi a lamei. Receptorul GPS + GLONASS instalat pe utilaj măsoară poziţia maşinii şi trimite informaţiile către panoul de comandă. Panoul de comandă compară datele primite cu datele din proiect şi transmite impulsuri care comandă valvele hidraulice. Lama este automat ridicată sau coborâtă, astfel încât să fie în permanenţă la cota dorită. Proiectul poate fi încărcat folosind card de memorie. Proiectele digitale uşoare pot fi realizate direct de pe panoul de comandă. Utilizarea proiectului digital elimină nevoia de măsurători intermediare – utilajul „știe” ce şi unde să facă! Operatorul se concentrează numai pe utilizarea utilajului la viteză adecvată, sistemul făcând restul automat. Toţi parametrii pot fi controlaţi de pe ecranul tactil pentru a vizualiza diverse stadii ale lucrului. Utilajul poate realiza aproape orice suprafaţă complexă fără măsurători intermediare şi poate determina poziţia în proiect fără ajutorul echipei de măsurători.
De reținut
De ce este mai bun sistemul GPS + GLONASS decât cel GPS
De la începerea utilizării pe şantier a semnalului de la sateliţii GPS, se poate determina precis poziţia utilajului iar controlul acestuia se face pe baza unui model digital al terenului.


Fiind cel mai convenabil, cel mai des întâlnit sistem de măsurare este cel GPS RTK (Real Time Kinematic, măsurătorile GPS sunt realizate în timp real). Datorită avantajelor sale (acurateţe mare) sistemul este folosit pentru majoritatea lucrărilor de pe şantiere cum ar fi controlul utilajelor (buldozere, gredere) şi altele. GPS (Global Positioning System) este un sistem american de poziţionare globală sau de determinare a poziţiei obiectelor. Semnalul de la sateliţi este permanent şi poate fi utilizat oricând. Dispozitivele speciale cum ar fi receptoarele GPS, recepţionează semnalele de la sateliţi obţinând astfel coordonatele poziţiei lor pe Pământ. Pentru măsurătorile în timp real (RTK) sunt necesare cel puţin 2 receptoare GPS, dintre care unul să fie poziţionat într-un punct cunoscut. Acesta este numit bază (referinţă). Baza determină eroarea poziţionării şi prin intermediul modemului radio trimite corecţii către al doilea receptor (roverul). Aceste corecţii determină o acurateţe de poziţionare de până la 1 cm.
Receptoarele Topcon GPS / GLONASS
Topcon nu este numai un furnizor de top pentru tehnologii de control 2D, dar şi un lider în proiectarea şi implementarea de soluţii 3D pentru control utilaje. Compania, având experienţă şi toate cunoştinţele profesionale necesare, produce şi furnizează echipamentele şi componentele de top. Topcon vine cu diferite inovaţii şi este lider mondial în soluţii GPS, folosite la precizia construcţiilor şi măsurători topografice. Topcon este prima companie din lume care a început să utilizeze ambele sisteme satelitare pentru realizarea măsurătorilor. Echipamentele de măsurare Topcon folosesc atât sateliţii GPS, cât şi pe cei GLONASS, care de câţiva ani este cel mai dinamic sistem satelitar din lume. În acest fel eficienţa măsurătorilor GPS / GLONASS (în mare parte datorită numărului mai mare de sateliţi disponibili) este cu 30% mai mare decât măsurătorile numai în sistemul GPS.
Aplicații tipice
- Orice tip de aplicaţie la care se foloseşte grederul